Sub pretextul prezentării evenimentelor importante din viața românului normal, MIHAIL, trăitor în România de pe la sfârșitul mileniului 2 și, în continuare, în mileniul 3(deci contemporan cu voi, cititorii), autorul a încercat să readucă în atenția tuturor (atât tinerei generații cât și românilor din leatul său, sau mai bătrâni) valori, realități, stări de fapt, persoane, personalități, atitudini, realizări, stări de spirit, elemente de istorie și cultură națională, de politică externă, elemente de limbaj, obiecte și activități care s-au manifestat în intervalul temporal adus în discuție în poveste, dorind să construiască o mică frescă a societății românești de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, cu stricta respectare a adevărului istoric.
Sunt multe lucruri insuficient cunoscute, ori care sunt receptate în mod eronat de mulți dintre noi și despre care, încă, nu au scris mulți, în cunoștință de cauză (ca și trăitori conștienți ai acestor evenimente, stări de fapt ori realități).
Toate au fost aduse în discuție și explicitate, au fost plasate în diferite contexte conexate realității obiective, pentru a păstra vii și corect înțelese, cât mai multe din reperele ce au construit și caracterizează România și românii, cu o aplecare aparte asupra celor pozitive ce, în fapt, au făcut să fie cunoscuți și respectați, de-a lungul istoriei, trăitorii din acest minunat spațiu carpato-dunăreano-pontic, unde se află ROMÂNIA.
În consecință, volumul se dorește a fi o imagine sintetică a unor vremuri pe care, momentan, unii le regretă iar alții nu le înțeleg, dar care sperăm să devină cât mai repede un izvor de inspirație pentru noile generații de români, care se vor naște stăpâni și nu sclavi, într-o societate fără constrângeri, astfel încât țărișoara noastră, România, să redevină ce a fost și mult mai mult de atât.