Preocupată de ani buni de o temă de istoria și sociologia artei asupra căreia s-a aplecat cu consecvență, autoarea reface ca într-un caleidoscop, o epocă spirituală efervescentă prin recrearea climatului cultural al elitelor românești din secolul al XIX-lea și prima parte a celui următor, într-o zonă numai aparent de nișă, legată de gusturi individuale, de lecturi mai puțin obișnuite, de relații diplomatice, de călătorii exotice și, mai ales, de contactul cu lumea occidentală unde voga artei japoneze a atins apogeul.
Cartea ne oferă o călătorie extrem de instructivă de-a lungul unor decenii de cultură românească, care prin fenomenul „japonismului românesc” pe care îl definește ne înscrie în rândul civilizațiilor continentului, unde se descopereau alte continente inconfundabile prin cultură și artă, ca un semn indelebil al modernității.
